A îndurat pușcăria grea din Aiud, Gherla, Canal. Torturat crunt de torționari, atât de crunt încât era purtat cu pătura între procese. Până la sfârșitul zilelor, talpa i-a fost așchie dureroasă, ca un semn al trecerii prin Iad.
A fost declarat ”nereeducabil”, după ce comuniștii s-au arătat învinși de dârzenia și de verticalitatea lui Ioan Maluș. Nenea Jan, așa cum îl știau toți cei care s-au hrănit nu doar din poveștile sale, ci și din optimismul și voioșia sufletului său curat.
Nenea Jan a trăit 99 de ani și încă vreo câteva luni, urcând la Domnul în ziua de 7 iulie 2022. Fratele său, Vasile, s-a stins pe 19 aprilie 2018. Ambii, cetățeni de onoare ai urbei în care au trăit până în ultima clipă a vieții.
”Bătut, chinuit, ne-au rupt picioarele, dar sufletul și credința în Dumnezeu și Hristos nu au putut să ne-o ia”, spunea Ioan Maluș fără ca chipul sau vocea să trădeze vreo urmă de acuzație, vreo fărâmă de ură ori dorință de răzbunare. Nenea Jan a predat lecția iertării, dar fără să facă rabat o clipă de la demnitate, onoare, onestitate.
În ciuda durerilor îndurate, avea un fel șotios de a privi viața, avea un farmec anume în a-i atrage pe tineri. Dramatismul zilelor de demult căpăta, în poveștile lui Nenea Jan, un ton de pateric, de frumusețe duhovnicească menită să te poarte într-un timp al istoriei în care altfel nu ai acces. Fie că recita din marii poeți ai temnițelor, fie că recompunea întâmplări cu vechii camarazi, bătrânul cald și candid reușea să găsească mereu drumul către aproapele său. Rugăciunea și dragostea nemărginită pentru Hristos i-au fost hrană, apă și aer.
Spovedania lui Nenea Jan era atât de pură, de limpede, încât însuși preotul se retrăgea în smerenie. Un om de o curățenie sufletească rară, cu un chip cald și luminos, având pururi agățat de inimă un zâmbet pentru fiecare.
”Nu mai seamănă cu el, parcă nu mai e el!”. Pe o bancă din cimitir, o femeie privește într-un timp numai de ea știut. ”Am fost vecini”, spune și fața se îmbracă brusc în lumina amintirilor. ”El stătea la etajul 3, eu la 4. Ehehei, câte a îndurat domnul Jan! Ce a pătimit acolo, în temniță! Nu povestea despre asta, era un om prea bun și prea discret, dar mi-a dat o carte și am citit acolo tot. ”Morminte vii”, așa se cheamă. (”Morminte vii”, de Nistor Chioreanu, 1992, nota red.). Dar acum mă uit la domnul Jan și e tare schimbat, nu mai seamănă cu el”, și femeia se întoarce cu spatele și pornește agale pe aleea din cimitir care duce către ieșire. Duce cu ea amintirea sfântă cu un erou: vecinul de la etajul 3.
Patru preoți, rude, Bogdan Cărăușu și tinerii de la Asociația ”Scut botoșănean”, câțiva sărmani au fost sâmbătă, la Cimitirul Pacea din Botoșani. Atmosferă de liniște duhovnicească, de întâlnire la plecarea unui prieten bun.
Șapte ani de temniță grea, ”eliberat din lipsă de probe”. A fost socotit nereeducabil pentru că nu s-a lepădat de credință. ”Aș fi vrut să mor, m-au bătut, dar nu am murit. Mesajul meu este să iubim neamul acesta”, spunea odinioară Nenea Jan, în fața unor tineri liceeni.
A crezut în idealurile sale până la sfârșitul vieții și a fost un exemplu de demnitate și onoare. Pentru toate acestea și pentru multe altele a primit Titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Botoșani.
După slujba de înmormântare, la căpătâiul celui care a fost luptătorul anticomunist Ioan Maluș, preotul Mircea Bejenar a rostit versuri tulburătoare din Dumitru Radu Udar: ”Nici liniște să am, nu pot/ Aici, după zăvoare / Durerea țipă peste tot / În recea închisoare [...] / Și-i foarte greu ca să creezi / Închis... păzit... cu riscuri... / Tot ce-ai făcut să-nregistrezi / Pe ale creierului discuri”, dar și din Andrei Ciurunga, marele poet al temnițelor: ”Am scris pe brânci, pe coate și pe burtă, / Târându-mă cu fiecare vers. / Lumina lunii, uneori prea scurtă, / Nu prididea să mă urmeze-n mers. [...] / Pe file de pământ cât o moșie / Am pus lopata – uriaș condei, / Având alături călimara vie / A sângelui vărsat de frații mei”.
”De când ne naștem suntem aruncați într-o bătălie foarte mare. Bătălia duhovnicească pentru mântuirea noastră personală, a neamului în care ne-am născut. Bătălia a fost și la vedere și la mai puțină vedere. Astăzi, în 2022, avem în fața noastră – 99 de ani – viața unui creștin scrisă prin faptele lui de mărturisire și de jertfă. Pe chipul lui au rămas rănile. Să nu ne ferim de încercările vieții. Mărturisitorul Hristos nu ne aruncă în cristelniță și nu ne scoate din cristelniță prin mâna preotului ca să ducem o viață comodă. Ci ne aruncă pentru a mări împărăția sa pe pământ, împărăția duhovnicească. Ei asta au înțeles, el și generația sa, el cu fratele său. Erau foarte cunoscuți în țară, peste tot pe unde au fost închiși, apoi prin Asociația Foștilor Deținuți Politici. Erau niște persoane discrete, tăcute, dar pline de fapta cea bună și de dorința de a nu ceda pe câmpul de bătălie. Toată viața lor, a generației lor, a temnițelor comuniste, a fost un angajament de luptă. Pentru că și-au sacrificat viața pentru mântuirea neamului lor românesc, în cadrul bisericii românești”,
Pr. Mircea Bejenar
Testamentul lui Ioan Maluș este Iubirea. Nu s-a plâns niciodată, nu a hulit, nu a cerut compensații pentru chinul îndurat. Și-a iubit Țara și a crezut în Dumnezeu. A trăit ultimii ani precum un mucenic, în rugăciune și în smerenie.
”A murit de multe ori și-a înviat. Acum ne-a părăsit pentru că trupul lui suferind și bolnav s-a săturat de acest pământ. Și merge și întregește corul mărturisitor în Împărăția lui Dumnezeu. Să credeți, familia, că aveți în viața voastră un părinte al românismului contemporan. Să cercetați viața generației lor, pentru că astăzi creștinismul stă la grea încercare și, așa cum spunea Părintele Justin Pârvu, singura noastră soluție pentru supraviețuire este mucenicia”,
Pr. Mircea Bejenar
Ioan Maluș a păstrat până la sfârșitul zilelor aura omului bun. S-a dedicat lui Dumnezeu, dar nu a uitat niciodată că aici, pe pământ, încă este nevoie de jertfă. Le-a vorbit mereu celor tineri, i-a acceptat în viața sa, i-a încurajat să lupte pentru neamul lor. Și-a pus toate speranțele în ei, în puritatea sufletelor lor. ”Dacă societatea românească nu se ocupă de demonii săi, va avea de a face cu ei și în viitor”, le spunea deseori.
”Să înțelegem viața lor. Ne-a fost nouă pildă după 1989. Umblam după ei ca după comori ascunse de mii de ani în țara noastră. I-am văzut, i-am pipăit, le-am auzit glasul, ne-am bucurat de ei, ne-au întărit, ne-au predat ștafeta pe care și noi, la rândul nostru, trebuie să o predăm urmașilor. O ștafetă a mărturisirii, o ștafetă a românismului. Au avut un crez: acela că neamul românesc trebuie să învie.
El de judecată nu mai are parte: s-a mutat din Moarte la Viață. Noi de judecată vom avea parte dacă nu ne vom îngriji să ne izbăvim de frica ce a cuprins încă o dată România și lumea. Frica nu e de la Dumnezeu. Ei au avut curajul”,
Pr. Mircea Bejenar
”Cu mâinile prinse-n cătușe, / În bezna rece și pustie, / Așa făcut-am poezie, Pândit de diavol după ușă. / În foame, frig și încordare, / În a satanei nebunie, / Așa făcut-am poezie, / În gemete și disperare. / Înmormântat de viu sub lut, / Neliniștit de ce-o să fie, / Așa făcut-am poezie, / În dorul cerului pierdut. / Fără creion, fără hârtie, / Doar cu speranță și credință, / În cea mai joasă umilință, / Așa făcut-am poezie!” (Costin Dacus Florescu, poezie realizată în celula închisorii comuniste din Aiud)
Tânăr din Botoșani, nominalizat într-o competiție a creatorilor de conținut culinar
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Silviu Prigoană a murit într-un restaurant
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Două zile de spectacol la Teatrul Vasilache cu „Ursul păcălit de vulpe”
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Angajări la Urgențe: Posturi de asistent scoase la concurs
Oana Sava
Nov 12, 2024