PSD va avea majoritate politică și în Consiliul Județean Botoșani. În săptămâna care a trecut au fost purtate negocieri cu unul dintre partidele care au obținut mandate de consilieri județeni la alegerile locale din 27 septembrie.
Iată comunicatul transmis de ALDE Botoșani:
”Astăzi, Biroul Politic Teritorial ALDE Botoșani s-a reunit în ședință online pentru a vota alianța electorală pentru stabilirea unei majorități în Consiliul Județean Botoșani.
Pe 27 septembrie, botoșănenii au decis prin vot pe care reprezentanți din partidele politice îi desemnează să conducă județul în următorii patru ani. Formula pe care am propus-o noi, ALDE Botoșani, s-a bucurat de încrederea alegătorilor, astfel încât trei colegi au fost mandatați de botoșăneni să participe activ la soarta județului din acest for decizional.
Pentru noi, prezența în Consiliul Județean Botoșani este o onoare și vom primi acest mandat al botoșănenilor cu multă responsabilitate; o delegare din partea cetățenilor și o reprezentare din partea noastră a fiecăruia dintre cetățenii județului, atât a celor care ne-au votat, cât și a celor care au optat pentru alt competitor. Așa cum arătau lucrurile și înainte de vot, așa cum arată și acum, așa cum noi am susținut în spațiul public, vom asigura majoritate în Consiliul Județean Botoșani și ne respectăm acest angajament.
Alături de conducerea aleasă a județului, formată din președinte și consilieri județeni, echipa ALDE din Consiliul Județean Botoșani va asigura formarea unei majorități pentru Botoșani, majoritate care să asigure promovarea de decizii și proiecte benefice pentru locuitorii județului, un cadru corect și sigur pentru dezvoltare. Alături de președintele ales al Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și de consilierii Partidului Social Democrat, Biroul Politic Teritorial ALDE Botoșani l-a desemnat pe Bogdan Dăscălescu pentru a candida în prima ședință a deliberativului județean pentru un post de vicepreședinte CJ Botoșani. Este o șansă în plus ca proiecte precum Tabăra Agafton sau Zona Liberă Botoșani pe platforma fostei fabrici de zahăr de la Bucecea să înceteze să fie doar proiecte și să devină realitate.
Ne punem toată încrederea că noua echipă de la județ va reuși să ducă la bun sfârșit proiectele începute, să promoveze cât mai multe proiecte noi și să ridice județul Botoșani la adevăratul său potențial. Doamne ajută!”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024