Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
În ultimele 24 de ore, în județul Botoșani au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând peste 170 de forţe de ordine.
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii botoșăneni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă, continuă seria activităților de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, au fost verificate 99 de obiective şi 131 de mijloace de transport, dintre acestea 41 de mijloace de transport public in comun.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 29.000 de lei.
Dintre care, 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
De asemenea, au fost verificate 25 de autovehicule autorizate "taxi", cu privire la respectarea masurilor de protecție, ocazie cu care au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.000 de lei.
”Recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu. Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii”,
IPJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024