Consilierii locali au mai bifat un moment de tristețe politică la un proiect de hotărâre care ar fi trebuit să fie adoptat în unanimitate și fără prea multe discuții.
Este vorba despre aderarea Primăriei Botoșani în asociația „Moldova se dezvoltă”, inițiativă respinsă în precedenta ședință de consilierii locali PSD, pe motiv că sumele de contribuție, sub formă de cotizație nu s-ar justifica.
Primarul Cătălin Flutur a repus pe ordinea de zi proiectul, înainte de asta având un apel public la PSD-iști să fie de acord cu această inițiativă în condițiile în care, în celelalte municipii de reședință, proiectele similare au fost votate în unanimitate, inclusiv de social democrați.
Nu a fost deloc o surpriză faptul că la momentul votului au fost reluate discuțiile politice liberalo-social democrate care au durat în jur de 30 de minute, cu argumente din ambele tabere.
Cătălin Flutur a arătat că este decis să se renunțe inclusiv la cotizație, Mihai Tincu i-a replicat că acționează „la comanda” lui Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.
Într-un final, cu propuneri sub formă de amendamente și nervi de ambele părți s-a supus la vot proiectul în forma propusă de primar care a trecut, prin votul acordat de Laurențiu Maftei, probabil neatent.
Aplauzele victorioase ale liberalilor pentru „dezvoltarea Moldovei” și inclusiv a municipiului Botoșani au fost mai degrabă triste, având în vedere contextul și faptul că s-a ajuns la contre politice inclusiv pentru bunăstarea cetățenilor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024