Consiliul Județean Botoșani face cunoscut faptul că în data de 2 aprilie 2019, ora 10, va avea loc predarea amplasamentului aferent obiectivului de investiții „Locuințe pentru tinerii specialiști în sănătate, destinate închirierii, județul Botoșani, municipiul Botoșani, strada Ștefan cel Mare nr. 39, etapa I, conform Legii 152/1998”.
Lucrările vor fi executate pentru un nr. de 20 de apartamente, din care: 5 ap. cu 1 cameră, 15 ap. cu 2 camere, lucrări în valoare de 2.971.666 lei, construcții montaj, fără TVA, cu termen de execuție 16 luni.
La obiectivul mai sus menționat vor fi finanţate şi implementate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, conform Legii nr. 152/1998 republicată.
Lucrările ce privesc utilităţile şi dotările tehnico-edilitare (apă, canalizare, electrice, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spaţii verzi, imprejmuire), se vor realiza de Consiliul Judeţean Botoşani, prin fonduri atrase la bugetul local, la o valoare estimată de 825.000 lei, fără TVA.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024