Născut într-un sat din Botoșani, a urmat Dreptul la Paris și Literele la Sorbona. A studiat apoi în Germania și Austria. Este tatăl medicului care a devenit celebru în toată lumea după ce a efectuat dificila operație de separare a siamezelor Lina și Gherghina.
Județul nostru a dat României numeroase personalități ce și-au pus amprenta în toate domeniile: culturale, religioase, artistice, științifice.
Între aceștia este și un fiu al comunei Vorniceni, profesor universitar Octavian Ionescu.
”Nu mulți cunosc această mare personalitate și ce a însemnat pentru județul nostru. Astăzi vă îndemnăm să o descoperim sau să o redescoperim prin două volume, operă a domnului profesor”,
Pr. Ioan Iordachi, parohia ”Ziua Crucii” Botoșani
Primul volum este „Amintiri din viața mea”, o lucrare apărută prin grija prof. univ. dr. Marina Mureșanu Ionescu, de la Universitatea ”Alexandru I. Cuza” Iași, fiica lui Octavian Ionescu.
Al doilea volum este „Însemnări istorice despre satul Vorniceni din județul Dorohoi”, ediţie îngrijită de pr. Ioan Iordachi.
Cele două cărți vor fi lansate miercuri, 21 septembrie, ora 11.00, în Aula Magna a Colegiului „A.T. Laurian” Botoșani.
Vor fi prezenți: prof. univ. dr. Marina Mureșanu Ionescu - Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, dr. Alexandrina Ioniță – director al Casei Editoriale Demiurg, Iași, dr. Florin Cîntic - director al Arhivelor Naționale Iași, pr. Ioan Iordachi - parohia ”Ziua Crucii” Botoșani, Oana Lazăr – jurnalist TVR Iași.
În timpul evenimentului va fi proiectat filmul ”Octavian Ionescu. Memento subiectiv” (producție TVR Iași, realizator: Oana Lazăr, imagine: Relu Tabără).
Pe 25 iunie 1901, în localitatea Vorniceni, din judeţul Botoşani, se năştea Octavian Ionescu. Fiul preotului Ioan Ionescu. În satul natal avea să urmeze Octavian Ionescu primele clase, pentru ca apoi să umble la şcoala din oraş. Până în 1920 este, aşadar, elev al Liceului ”A.T. Laurian” din Botoşani. Studiile universitare le urmează la Iaşi, unde se înscrie la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Filosofie. În 1925 pleacă în Franţa, unde studiază la Facultatea de Drept din Paris, dar şi Facultatea de Litere din Sorbona. Avea 30 de ani când susţinea, la Paris, teza de doctorat. Imediat părăseşte Franţa pentru a studia din nou, de această dată în Germania şi Austria.
În 1942 este profesor titular la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi.
Avântul profesional avea să fie brusc oprit când, în anii 50, este îndepărtat din rândul cadrelor universitare, fiind reîncadrat abia peste aproape patru decenii, în 1989. După ce a fost îndepărtat pe motive politice din învăţământul superior a fost profesor de limba română în învăţământul gimnazial şi secundar din Iaşi (1950-1961).
Pe lângă studiile de la Paris, Berlin, Sorbona sau Viena, prof. Octavian Ionescu avea să se mai aplece asupra unui aspect: Vornicenii natali. Scrie o monografie a satului pe care l-a îndrăgit nemăsurat.
A iubit nespus uliţele satului, oamenii simpli. S-a stins din viață pe 15 noiembrie 1990, la Iaşi.
A dorit să fie înmormântat în curtea bisericii din Vorniceni, alături de soţia sa.
Octavian Ionescu şi soţia sa, Rica-Cecilia Ionescu, de origine elveţiană, au avut patru copii. Lucian Ionescu este profesor universitar doctor în Drept, Ilinca Barthouil Ionescu, de asemenea profesor universitar în Franţa (plecată din România în 1964, la un an după căsătoria cu Georges Barthouil), Maria Mureşanu Ionescu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi. Gabriel Ionescu este chirurg pediatru.
Cel din urmă este chiar medicul care, în anii 80, făcea istorie nu doar în România, ci şi în lume, realizând în Elveţia, alături de o echipă internaţională de medici, operaţia de separare a siamezelor Lina şi Gherghina Boariu, din Botoşani.
Astăzi, şcoala din Vorniceni poartă numele lui Octavian Ionescu, în semn de aleasă preţuire pentru omul care i-a făcut să fie mândri de locul în care s-au născut.
Sebastian Dobrincu, despre cum ar vrea să fie viitoarea iubită: Un aspect pe care îl prioritizez
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
AUR-iștii în campanie la Dersca: Cetățenii își pun mari speranțe în Simion
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Traficant de droguri din Botoșani adus în țară de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024