Șoferul vinovat de producerea accidentului avea o alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Duminică dimineață, la ora 8.40, polițiștii din Pojorâta, județul Suceava, au fost sesizați despre faptul că pe DN17, în localitatea Sadova, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoutilitara pe raza localității Sadova, un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat din județul Botoșani.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului din județul Botoșani și de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului din municipiul Câmpulung Moldovenesc, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024