Preşedintele organizaţiei municipale a PDL a fost sunat de jurnalişti şi a aflat de demisia înaintată de Cătălin Flutur de la aceştia. După ce i s-a telefonat, acesta a stat cîteva minute de vorbă cu fostul său şef de partid şi abia apoi a făcut declaraţii oficiale. „Este un gest de onoare a unui om şi el probabil că judecă cel mai bine în momentul în care face o chestie de genul acesta. Spre deosebire de alţii el are o onoare şi are o onoare deosebită că de asta este şi atît de apreciat la nivel judeţean şi chiar municipal şi naţional. Din nefericire, este ca rezultat al unor mîrşăvii ordinare făcute de alţii, şi de la noi din partid şi din afara partidului”, a declarat Florin Ghiorghiţă. Acesta a subliniat că, orice s-ar întîmpla, va continua să facă echipă cu Cătălin Flutur. „Şi, ca de obicei în politică, aşa cum spunea bunicul meu că politica este o … ştiţi voi ce, dar aş zice să nu jignim femeile sau pe prostituatele respective pentru că ele chiar mai au un pic de demnitate, iar la noi mai sunt unii care nu mai au deloc demnitate”, a adăugat Ghiorghiţă, care însă a evitat să facă nominalizări.
A comandat un cheeseburger cu carne de la Botoșani: Ciolacu a devenit viral la un fast-food – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Localități din Botoșani sub COD GALBEN în această dimineață
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
MINUNE la un incendiu în Botoșani, pompierii: Am fost martorii unui lucru greu de explicat
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Elevii a două licee din Botoșani, în discuții cu polițiștii pe tema traficului de persoane
Redacția Botoșăneanul
Oct 19, 2024