Ovidiu Pavel, agentul din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Stânca Costești a fost găsit de medicii ajunși la fața locului jos, lângă mașină. Nu se știe dacă, a reușit cu ultimele puteri să coboare singur din mașină sau a fost aruncat din autoturism.
El se afla pe raza localității Durnești pe drumul ce leagă Botoșani de Ștefănești. Cel mai probabil din cauza vitezei foarte mari a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și mai apoi a izbit un cap de pod. S-a rostogolit cu mașina de mai multe ori și mai apoi a intrat într-un lan de floarea soarelui. A lăsat practic o cărare pe câmp unde a ajuns cu autoturismul care aproape că nu se mai vedea dintre tulpinile de floarea soarelui. În urmă pe carosabil mașina a lăsat urme de nisip și iarbă. VW Golf în care se afla era distrus aproape total.
Medicii care au ajuns la locul accidentului l-au găsit decedat. L-au transferat în ambulanță pentru a-l resuscita însă în zadar. Ulterior a fost preluat de echipajul de la Medicina Legală. Corpul său nu prezenta urme sau răni vizibile, iar medicii sunt de părere că a avut cel mai probabil leziuni interne incompatibile cu viața.
Ovidiu Pavel mergea la prietena sa. Își luase liber seara aceasta pentru a merge cu ea în Grand Irish Pub. (S.B.)
[[galerie-foto]]
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024