A fost o seară de sâmbătă pe care mulți dintre botoșăneni n-au dorit să o rateze, chit că locul ales pentru distracție nu a fost unul tocmai accesibil pentru mulți dintre locuitorii municipiului.
Cu toate acestea, câteva mii de botoșăneni au dat năvală în parcarea magazinului Kaufland din municipiu, începând cu ora 19:00, atunci când erau anunțați să urce pe scenă băieții de la Voltaj. O oră mai târziu, oamenii erau anunțați că vor avea o surpriză, și anume că în fața lor va veni mai întâi să le cânte altcineva. Surpriza a fost pe măsură, mai ales printre adolescentele din Botoșani, care s-au îmbrâncit în primele rânduri pentru a-l vedea cât mai bine pe scenă pe Andrei Leonte, tânărul care a câștigat prima ediție a concursului X-Factor.
Andrei n-a urcat singur pe scenă, ci a fost însoțit de către două fete, care au dansat și-au dat o mână de ajutor, chiar și momentul în care cântărețul a decis să își arunce „cele două inimi de pe scenă”. O minge roșie în formă de inimă pentru adolescentele aflate în partea stângă a scenei, și-o alta pentru tinerele aflate în partea opusă.
(M.M.)
[[galerie-foto]]
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024