Asociația B-Right Media, împreună cu partenerii săi- Casa Corpului Didactic Botoşani, Şcoala Gimnazială nr. 13 şi ziarul online Botoşăneanul.ro dau startul ediţiei cu numărul 8 a celui mai important eveniment anual: Gala Angelica Gherman.
Ediţia 2020 este organizată în contextul provocărilor generate de criza sanitară actuală. Întrucât elevii din judeţ au fost nevoiţi să se adapteze şcolii on-line, ne propunem să premiem cele mai creative mesaje testimonial sub motto-ul CreaMessage@2020.
În cadrul ediției 2020, se vor acorda următoarele premii: Premiul I - diplomă și un set tabletă + tastatură +stylus + mouse; Premiul al II-lea – diplomă și un smartphone; Premiu al III-lea – diplomă și o multifuncţională; Mențiuni – diplomă și un set de caşti cu microfon (se vor acorda 3 menţiuni).
Pentru înscriere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie elev/elevă în ciclul primar într-o unitate de învăţământ din jud. Botoşani; să conceapă un mesaj creativ de maximum o pagină legat de felul cum a înţeles, a simţit şi a trăit experienţa şcolii on-line până acum; înscrierea să fie făcută de către parintele/ tutorele legal al elevului care va trebui să îşi exprime acordul pentru utilizarea datelor cu caracter personal în scopul evaluării aplicaţiei şi diseminării rezultatelor activităţii; să îşi exprime acordul pentru publicarea mesajului din formular în ziarul on-line Botoşăneanul.ro în cazul în care acesta se regăseşte pe lista câştigătorilor; să completeze formularul on-line ce va fi pus la dispoziţie de către organizatori până la expirarea termenului limită, conform calendarului de la capitolul V. Orice formular primit înainte sau după perioada de înscrieri va fi descalificat din start de către comisia de evaluare.
Regulamentul concursului, formularul și alte informații pot fi obţinute la adresa de e-mail [email protected] sau accesând pagina de facebook a Asociației B-Right Media, https://www.facebook.com/Asociatiabrightmedia
ANGELICA GHERMAN, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media organizează anual această Gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute și patru în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma „Gheorghe Lazăr – clasa I”, obţinută în anul 2007 şi diploma „Educatorul Deceniului” decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.
Gala Angelica Gherman a fost lansată oficial la 1 martie 2013. Câștigătoarele edițiilor anterioare sunt: 2013 - Bianca Ababei (Școala nr. 6 Grigore Antipa Botoșani), 2014- Mariana Agache (Școala nr. 14 Ștefan cel Mare Botoșani), 2015- Adriana Cojocariu (Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani); Diploma de Excelență pentru întreaga carieră didactică - 2015- Elena Apăștinii (Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani). În anul 2016, organizatorii au acordat: Diploma “Învățătorul debutant al anului”, adjudecată de Cornelia Pîrvu, învățător la Școala Gimnazială nr. 1 din Dângeni; Diploma pentru întreaga activitate didactică, înmânată lui Constantin Barbu, învățător la Școala Gimnazială nr. 11, Botoșani; Diploma de Recunoștință, acordată Școlii Gimnaziale nr. 13 Botoșani, pentru proiectele implementate pentru a păstra vie memoria Angelicăi Gherman, fost cadru didactic al unității de învățământ. În ediția 2017, s-a premiat cel mai bun proiect educațional, premiu adjudecat de Florentina Dănilă, de la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani. De asemenea, au fost acordate: Diploma de Excelență pentru întreaga activitate didactică doamnei Dorina Buzdugan și Diploma de apreciere pentru Învățătorul debutant al anului 2017 pentru Alina Enache, învățător în comuna Mihai Eminescu. În 2019, beneficiarii premiului au fost elevi de clasa a XII-a ai profilului pedagogic de la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024