Primul a adus dovezi privitoare la proiectele depuse de
Consiliul Județean Botoşani în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca urmare a atacurilor ministrului Liviu Dragnea cu privire la blocarea județului.
Cristian Achiței a ridicat problema drumului național Botoșani – Suceava și a arătat că după
”vizita absolut fulminantă a premierului Ponta” pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a fost încărcată o licitație care privește lucrări pentru siguranța circulației la obiectivul modernizare DN 29 Suceava - Botoșani, km 0, în 39+071.
[[banner]]
”Asta ne spune nouă cel puțin două lucruri: unu - inaugurarea drumului de către premierul Ponta a fost făcută în mod abuziv și trebuie să le spunem locuitorilor județului Botoșani și celor care circulă pe acest drum că în acest moment nu se circulă în condiții de siguranță. Pentru că această licitație cuprinde o serie de cantități privitoare la siguranța circulației rutiere. Dragi cetățeni care circulați pe drumul pe care PSD a făcut o chestie electorală, aveți grijă cu ce viteză circulați”, a declarat
Cristian Achiței.
Cum birocrația este una stufoasă în România, contractul de lucrări pentru care a fost organizată licitație este puțin posibil să-și mai aibă aplicabilitate anul acesta.
”Probabil acest drum va fi sigur abia la anul, licitația va avea loc în septembrie și contractul are o valoare 34 de miliarde și pe care, din câte vedem no,i dacă mergeți pe drum, multe lucrări sunt deja executate. Acest Guvern la ora actuală poate să facă orice”, a mai spus
Achiței. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
Ponta a deşărtat agramatical sacul cu promisiuni la cabană: Botoşaniul să nu mai fie izolaţi