La începutul secolului al XX-lea, pe malurile Prutului, în localitatea Ripiceni, din județul Botoșani, a funcționat una dintre cele mai moderne și profitabile fabrici de zahăr din Europa.

În jurul fabricii s-a ridicat un oraş industrial important, cu muncitori veniţi din Italia, Cehia şi Germania.

Dar fabrica şi oraşul prosper de odinioară au fost distruse de sovietici şi mai apoi de comunism.

Ruinele întinse pe malurile Prutului, dar şi amintirile bătrânilor spun însă o poveste uluitoare a unui Ripiceni puţin cunoscut.

„Acest sat, pe care astăzi îl vedem aşa cum este, a fost una dintre cele mai moderne aşezări industriale de aici, din Moldova. În acest loc, acum mai bine de 100 de ani, înainte de primul război mondial, se vorbea franceza, italiana, germana. Aici funcţiona una dintre cele mai mari şi profitabile fabrici de zahăr din Europa. Lucrau sute de oameni, iar Ripiceniul era un adevărat oraş care o deservea, sistematizat de arhitecţi francezi şi dotat după standardele europene ale vremii. Acest loc are o poveste uluitoare, bună de scris un roman“,

consideră Dumitru Grigoraş, profesor de istorie în Ripiceni, dar şi fiul unuia dintre muncitorii care au lucrat la fabrica de zahăr din localitate.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Ripiceniul de astăzi nu exista.

Doar câteva colibe împrăştiate ici şi colo. În schimb, pe malurile Prutului, în comuna numită pe atunci Movila Ruptă, se aflau numeroase sate de agricultori şi un bazin agricol cu potenţial uriaş.

În anul 1897, această zonă a fost prospectată de un investitor francez, numit Maurice Dupont. Acesta era principalul acţionar al societăţii Dupont and Company, fondată în Franţa. El dorea să găsească o zonă cu mână de muncă ieftină şi din belşug pentru o fabrică de zahăr.

După ce a vizitat malurile Prutului, şi-a dat seama că Ripiceniul este cea mai potrivită zonă pentru a investi.

„Era un loc binecuvântat de Dumnezeu pentru Maurice Dupont. Aici a găsit o carieră de piatră în nord-vestul localităţii de astăzi, dar cel mai important, un bazon agricol extraordinar, cu pământ fertil irigat de Prut şi, evident, forţă de muncă ieftină şi din abundenţă“,

precizează Dumitru Grigoraş.

Pe o suprafaţă însemnată de teren de la Academia Română, proprietară în zonă, în urma donaţiei unui boier din familia Sturdza, şi începe să clădească fabrica de zahăr.

„Fabrica îşi are începutul în 1899, când este consemnată la Primăria comunei Movila Ruptă, de unde făcea parte şi micul cătun Ripiceni la acea dată. Atunci s-a făcut cererea de autorizare pentru construcţia unei cărămidării necesară ridicării fabricii. Fabrica a fost construită într-un an, cu fonduri de la societatea franceză Dupont and Company. Era o fabrică uriaşă care la acea dată avea deja şi hale pentru fabricarea spirtului şi a drojdiei, evident tot din sfeclă de zahăr. Pe lângă aceasta, au fost înfiinţate ferme cu boi pentru carne, destinaţi exclusiv exportului. Sortimentele s-au diversificat, iar fabrica producea, pe lângă zahăr tos, şi zahăr cubic dar şi căpăţâni. Totul era exportat în străinătate. Pentru a-şi asigura materia primă, francezii au investit masiv în dezvoltarea culturilor agricole ale ţăranilor. Practic, în 1912, fabrica era alimentată cu sfeclă de zahăr de pe 10.000 de hectare de teren“.

Anii de dinaintea Primului Război Mondial au reprezentat apogeul acestei fabrici. Pentru activitatea intensă a fabricii, a fost inaugurată şi o linie de cale ferată proprie, cu 500 de vagoane şi 10 locomotive, pentru a aduce sfecla de zahăr de pe o suprafaţă imensă de teren. Calea ferată avea peste 28 de kilometri lungime. Era modernă, puternică şi profitabilă.

Fiul mort pe Titanic

În anul 1912 , fabrica era la apogeu şi exporta cantităţi uriaşe de zahăr în toată Europa. Maurice Dupont, proprietarul acesteia, îşi pregătea unicul fiu pentru a prelua afacerea şi chiar să o extindă pe teritoriul actual al judeţului Botoşani, renumit pentru zonele agricole prielnice, dar şi pentru forţa de muncă numeroasă şi puţin costisitoare faţă de cea vest-europeană.

A urmat însă un accident care l-a scos din afaceri pe Maurice Dupont.

”În 1912, fiul lui Maurice Dupont pleacă într-o călătorie cu Titanicul în America. Nava se cufundă, după cum bine știe toată lumea, iar unicul fiu al lui Dupont moare. Fără moștenitor, Maurice Dupont se retrage din afaceri și vinde fabrica de la Ripiceni. I-a dat-o unui evreu, Iulius Iosipovici, contabil-șef la fabrică în acea perioadă. A da-o cu un milion de lei”,

spune Dumitru Grigoraș.

Fabrica a fost mutată bucată cu bucată în URSS

Fabrica de la Ripiceni, judeţul Botoşani, a funcţionat fără întrerupere până în 1944, fiind concentrată pe exporturi. Însă odată cu marea contraofensivă sovietică din 1944, destinul fabricii s-a schimbat. La fel şi cel al localităţii.

„În 1944 a fost distrusă. Mai precis, nemţii au bombardat-o ca să nu cadă în mâinile ruşilor. Mai apoi, când au venit ruşii, iar românii au schimbat armele, sovieticii au luat fabrica bucată cu bucată şi au dus-o în URSS. Mai ales utilajele. Spuneau ei că au luat-o în contul datoriilor de război pe care românii trebuiau să le plătească Uniunii Sovietice. Nu a rămas niciun utilaj. Mai apoi, după 1948, comuniştii au naţionalizat terenul şi s-a dus de tot fabrica de zahăr”.

Astăzi, la Ripiceni se mai văd doar câteva ruine ale vechii fabrici. Câteva hale crăpate, unele lăsate de izbeliște, altele folosite de fermierii din zonă. Pe alocuri se mai păstrează și câteva case, în ruină, ridicate de francezi la începutul secolului al XX-lea.

(Foto&text: Facebook / Botoșani – atracții și trasee turistice)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: