Votul a fost astfel: 21 pentru şi 9 împotrivă.
Proiectul de buget al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru anul 2022 a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finanţe.
Anunțul a venit de la ministrul Muncii, Marius Budăi.
”Pachetul social al PSD, care cuprinde măriri de alocații, pensii, a salariului minim, ajutorul pentru pensiile mai mici de 1.600 de lei, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități, toate incluse în bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru anul 2022, a fost avizat favorabil de Comisiile reunite de Muncă ale Parlamentului, dar și de Comisiile raportoare de Buget-Finanțe”,
a transmis ministrul Marius Budăi.
Membrii comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului au aprobat proiectul de act normativ cu 21 de voturi pentru şi 9 împotrivă.
„Spre deosebire de anul 2021, an în care s-au asigurat numai sumele destinate funcţionării serviciilor sociale furnizate de asociaţii, fundaţii, culte, în anul 2022, pe lângă aceste sume, vom asigura în baza unui program de interes naţional finanţarea de servicii destinate persoanelor vârstnice în sumă de 48 de milioane de lei şi vom sprijini în continuare şi furnizorii de servicii sociale, fie că sunt furnizori publici sau furnizori privaţi, prin finanţarea unor lucrări de reparaţii, amenajări, modernizări ale centrelor în care se află aceste servicii sociale, pachetul total fiind de 11 milioane de lei, şi finanţăm de la bugetul de stat împărţit această sumă: pentru serviciile sociale publice alocăm 7 milioane de lei, iar pentru servicii sociale private 4 milioane de lei. Totodată, finanţăm şi programe de interes naţional, acele denumite PIN-uri, pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice, în valoare de 48.687 mii lei, din care investiţii 4.125 mii lei”,
a declarat ministrul Marius Budăi, prezent la dezbateri.
Potrivit ministrului, au fost prevăzuţi bani şi în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata pensiilor mărite.
Proiectul de buget al asigurărilor sociale va fi supus votului miercuri în cele două comisii reunite, marţi având loc doar dezbaterea şi votul pe amendamente, care nu au fost susţinute de nimeni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Pro Car Chiptuning Solutions SRL
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024