Anunțul a fost transmis de către ministrul Educației, Ligia Deca, pe una dintre paginile de socializare în urma ședinței Comisiei de Dialog Social organizată joi, 29 august 2024.
Redăm mai jos mesajul transmis de Ligia Deca:
„Așa cum anunțam ieri, am ținut cont de propunerile primite și între fiecare dintre probele scrise ale evaluării naționale copiii vor avea o zi liberă. De asemenea, la bacalaureat candidații vor avea o zi liberă după primele două probe.
Am introdus opțiunea ca lucrările să poată fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor, tot ca urmare a feedbackului primit.
Ca noutate față de anii școlari trecuți, datele simulărilor sunt stabilite încă de acum. Sunt disponibile în imaginile de mai jos.
Tot astăzi au fost discutate și datele privind admiterea la liceu.
Important: Anul viitor, admiterea la liceu se va desfășura ca până acum. Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a va avea loc pe 23 iulie 2025, iar opțiunile pentru admiterea la liceu se vor completa între 14 și 21 iulie.
Mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la îmbunătățirea documentelor, în perioada în care au fost în consultare publică!
Documentele vor fi disponibile, în formă integrală, după publicarea în Monitorul Oficial.”
Datele examenelor naționale, evaluare națională și bacalaureat 2025, sunt disponibile în imaginile de mai jos.
(Foto: Inquam Photos)
Ciobotariu după egalul de infarct cu Buzăul: Eu sunt responsabil de tot ce se întâmplă
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Incendiu violent într-un bloc în zorii zilei, locatarii au fost evacuați de urgență de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Elevii unui liceu din județ discuții despre droguri cu specialiști, jandarmi și polițiști
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Sebastian Dobrincu, săltat de Poliția de Frontieră: Au vrut să-mi facă cazier
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024