Au luat masa alături de elevii militari și au respectat programul fiecărei zile, cu deșteptare, înviorare, ridicarea pavilionului și activități specifice.
11 elevi de clasa a XII-a de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” din Botoșani au luat parte, în săptămâna 20 – 24 februarie, la programul „Cadet în Forțele Navale” organizat de Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” din Constanța.
În cele cinci zile petrecute la Constanța, elevii civili s-au familiarizat cu specificul platformei de învățământ militar de marină, au vizitat spațiile și laboratoarele Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, au luat masa alături de elevii militari și au respectat programul fiecărei zile, cu deșteptare, înviorare, ridicarea pavilionului și activități specifice, potrivit navy.ro, pagina Forțelor Navale Române.
Elevii botoșăneni au aflat despre istoria militară a Dobrogei dintr-o vizită la Muzeul Militar Național „Ferdinand I” – filiala Constanța și au fost inițiați în tainele tradițiilor marinărești printr-o vizită la Muzeul Național al Marinei Române. A urmat pentru o ei o zi întreagă petrecută în Portul Militar, unde au urcat la bordul velierului simbol al Forțelor Navale Române, nava-școală „Mircea”, dar și la bordul puitorului de mine și plase „Vam. Constantin Bălescu”, fregatei „Regele Ferdinand” și au avut rara oportunitate de a vedea cum arată, pe interior, celebrul submarin „Delfinul”.
Pentru că sunt clasa a XII-a și au posibilitatea, chiar în aceste zile, să se înscrie pentru a opta pentru cariera militară, elevii au vizitat și Centrul Zonal de Selecție și Orientare din Constanța, unde au avut parte de o amplă prezentare a probelor de selecție din perspectiva evaluatorilor. Comandantul CZSO Constanța, comandorul Emil Mihai, le-a dat sfaturi punctuale elevilor cum să se pregătească pentru probele psihologice, iar profesorii de sport le-au oferit șansa de a-și încerca aptitudinile la traseul aplicativ.
Adesea, în periplurile lor pe mările și oceanele lumii, marinarii militari navigă alături de bancuri de delfini, o parte extraordinară din spectacolul pe care natura îl oferă pe mare. De aceea, elevii botoșăneni au avut parte și de o vizită la Delfinariul din Constanța, un moment de respiro în programul complexul al activității „Cadet în Forțele Navale”.
Finalul săptămânii a coincis cu festivitatea de aniversare a 127 de ani de la înființarea Comandamentului Flotei, prilej pentru oaspeți să primească încă o mostră a cât de importante sunt tradițiile pentru marinarii militari și cât de frumoasă și unită este ceea ce ei numesc „marea familie a Forțelor Navale Române”.
Pe parcurs, dar și la finalul activității, impresiile celor 11 viitori absolvenți de clasa a XII-a au fost cât se poate de pozitive. „Mi-am văzut visul cu ochii”, a rezumat eleva Andreea Manoliu. Colega ei Diana Coțovanu spune că oricum și-a propus să urmeze o carieră în uniformă, iar programul „Cadet în Forțele Navale” a ajutat-o să își contureze mai intens opțiunile.
Programul „Cadet în Forțele Navale”, organizat anual de Statul Major al Forțelor Navale și instituțiile militare de învățământ este o formă de parteneriat cu instituțiile civile de învățământ, prin care, elevii civili au oportunitatea de a se familiariza cu specificul învățământului militar de marină, dar și de a afla, pe înțelesul lor, care este rolul Forțelor Navale Române, la ce servesc marinarilor militari și a navelor de luptă și nu în ultimul rând, importanța Armatei României pentru fiecare cetățean.
(Text și foto: navy.ro / Cristina Sîmbeteanu)
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024