Potrivit atenționării emise de Administrația Națională de Meteorologie, județul Botoșani se află până astăzi, la ora 15.00, sub Cod Galben.
Meteorologii anunță în acest interval ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă.
Astfel, potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în jumătatea de nord a Moldovei va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general între 10 și 20 cm.
Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.
Și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a transmis informări cu privire la starea drumurilor din regiunea de nord a țării.
Potrivit DRDP, în acest moment se înregistrează ninsori în județele Bacău și Botoșani, cu precipitații mixte (lapoviță, burniță și ploaie) în județele Bacău și Iași.
Carosabilul este umed, cu sectoare de zăpadă frământată în strat de max. 2 cm în județele Suceava, Neamț și Botoșani.
În continuare, zonele de munte ale județelor Suceava și Neamț rămân sub atenționare Cod portocaliu de ninsori abundente, în vreme ce județele Bacău și Botoșani sunt atenționare Cod galben.
”Recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență și cu echiparea temeinică a autovehiculelor pentru circulația în condiții de iarnă”,
DRDP Iași
Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:
Dispecerat DRDP Iași - tel. 0232/213168
Dispecerat CNAIR:
021.9360
021.264.33.33
021.264.33.34
TELVERDE - 0800.809.360
Grup de 12 tineri adunat în Centrul Vechi, jandarmii chemați în zonă
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Femeie prinsă de polițiști după ce a dat foc unor gunoaie: Au intervenit și pompierii
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Planta miraculoasă pe care oamenii o consideră buruiană, vândută pe sume mari în străinătate
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Cabinet medical deschis într-o comună, s-a cerut votul la Județ
Oana Sava
Sep 30, 2024