Un criminal în serie care a ucis patru oameni a fost la un pas să evadeze din închisoarea Gherla vineri.
Doi deţinuţi l-au dat de gol, înainte ca bărbatul să facă alte victime. Când a fost prins, era înarmat cu un cuţit. Breşa de securitate a declanşat anchete. Tânărul extrem de violent a mai fost închis şi pentru viol.
Botoșăneanul Mădălin Miki Lupu are 26 de ani şi a ucis de patru ori. Două crime le-a comis în libertate, alte două în Penitenciarul Gherla, unde e închis pe viaţă. În spatele gratiilor, a pus la cale o evadare ca în filme.
A început să sape din celulă un tunel spre libertate, ascuns după un frigider. A reuşit să străpungă 33 de centimetri din zid, fără să fie auzit. Mai avea un rând de cărămidă până la ghena de gunoi din interiorul clădirii de detenţie - prima lui poartă spre evadare, scrie Observator
Ghena interioară este legată de alta exterioară, printr-un burlan prin care deţinutul s-ar fi putut strecura uşor, până în curtea închisorii. Intenţia lui era să ajungă la Biserica penitenciarului, apoi să se ascundă în clădirea dezafectată a fabricii de mobilă. De acolo mai avea un singur obstacol.
Doar un zid de cărămidă îl mai despărţea pe deţinut de libertate. Zidul are însă şase metri înălţime, sârmă ghimpată şi este supravegheat zi şi noapte. E foarte greu de crezut că bărbatul ar fi reuşit să treacă de el neobservat.
Planul i-a fost dejucat de doi colegi de celulă care au descoperit tunelul şi au alertat gardienii, chiar în momentul în care deţinutul era transportat cu o autospecială la o expertiză, în afara închisorii.
Tânărul care îşi plănuise evadarea era pregătit chiar să ucidă din nou: avea un cuţit ascuns în şapcă. Maşina a fost întoarsă la penitenciar, iar incidentul grav de securitate a declanşat anchete.
Marina Oltean, purtător de cuvânt Penitenciarul Gherla: A fost sesizată Poliţia municipiului Gherla şi totodată a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate
Traian Morar, purtător de cuvânt IPJ Cluj: Poliţiştii din cadrul Poliţiei Gherla desfăşoară cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracțiunea de evadare și distrugere
Mădălin Miki Lupu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în martie 2018. În vara lui 2017 a ucis două femei pentru bani. O crimă a fost comisă în Coțușca unde a ucis o femeie de 71 de ani. Tânărul are şapte clase şi a mai fost închis cinci ani pentru viol.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024