Mai mulți comercianți din Piața Centrală au venit luni dimineață în fața Instituției Prefectului fiind nemulțumiți de descinderile care au avut loc săptămâna trecută.
Ne referim la comercianții din Piața Centrală, din zona cunoscută ca fiind „a moldovenilor” situată în vecinătatea Halei de Lactate. S-au adunat în fața Instituției Prefectului în jur de 25 persoane. Având în vedere perioada de pandemie pe care o traversăm au intrat în audiență doar două persoane. Deoarece prefectul era plecat pe teren, au fost primiți de subprefectul Rodica Zelincă dar și șefa Serviciului Juridic, Mihaela Aroșoaie.
Ceilalți comercianți au rămas în fața instituției. Reamintim că ei au fost controlați de Poliție de două ori, în două zile.
Au susținut că se simt neîndreptățiți și că niciun produs nu era expirat. S-au arătat deranjați că marfa le-a fost distrusă și că putea fi donată mai ales că ei susțin că nu punea în pericol sănătatea oamenilor.
Ba mai mult decât atât, comercianții au declarat că foarte multe persoane au cumpărat marfă de la ei, inclusiv șefi ai județului și nu au fost cazuri de îmbolnăviri sau nemulțumiri din partea clienților.
Oamenii care vând în acea zonă susțin că unicul scop al acțiunilor a fost acela ca ei să fie îndepărtați de acolo. Cel mai mulți dintre ei, duc un trai de subzistență cu veniturile obținute din vânzarea produselor, iar confiscările uriașe de marfă, practic le-a distrus micile afaceri și unicul mod de a obține bani pentru a trăi.
Ei au condamnat și atitudinea celor care i-a controlat care le-au aruncat produsele pe jos și le-au călcat în picioare. Și au vrut ca toate aceste lucruri să fie știute și „mai sus”.
„Puteau să vină să ne anunțe dinainte că nu mai putem sta, au venit și mascații. Numai pe noi nu ne-au luat pe sus, ne-au lăsat pe noi, puteau să ne ia și pe noi. Puteam să donăm produsele. Și ei puteau să le dea la o casă de copii, putea să le dea undeva, nu să le arunce și să le calce în picioare”,
a spus un comerciant
Unele produse ar fi avut termen și până în 2021 susțin comercianții.
O delegație formată din două persoane a fost în audiență în fața unei comisii condusă de subprefectul Rodica Zelincă.
„Cele două persoane au prezentat anumite nemulțumiri privind desfășurarea controalelor la care au participat mai multe instituții. Ținând cont că rulajul lor de marfă este mic în această perioadă, datoriile sunt imense și doresc să își continue activitatea pe viitor. Au fost aplicate și anumite măsuri coercitive, sancțiuni care au fost aplicate pentru păstrarea în condiții improprii de comercializare a produselor alimentare perisabile, neetichetare, documente care să ateste trasabilitatea alimentelor am adus la cunoștința întregii delegații, prin ieșirea pe platoul Prefecturii câteva recomandări”,
Rodica Zelincă, subprefectul județului Botoșani
Comercianților li s-a adus la cunoțtință faptul că, pentru comercializarea produselor alimentare, acestea necesită condiții de temperatură, refrigerare în combine ale căror temperaturi să fie cele recomandate de producător.
De asemenea, toate produsele expuse spre vânzare trebuie etichetate corespunzător, respectiv să fie păstrate ambalajul și etichetele originale, pentru a fi făcută dovada provenienței.
Expunerea de produse alimentare care pot duce la modificări organoleptice este interzisă pe tarabe. La cumpărarea mărfurilor din Republica Moldova sau Ucraina, comercianții trebuie să solicite o copie din declarația de conformitate care să ateste trasabilitatea produselor. Trebuie să dețină și documentele de proveniență din țara din care s-a făcut achiziția. Mai au nevoie și de documente de înregistrare sanitar veterinară.
Administratorul pieței va trebui să efectueze zilnic operațiuni de igienizare a spațiilor și suprafețelor pentru a nu fi puși în pericol nici comercianții, nici consumatorii. În baza taxei pe care o achită, operatorul care închiriază tarabele trebuie să pună la dispoziție condiții egienice corespunzătoare.
Nu în ultimul rând, circumscripțiile sanitar veterinare din Piața Centrală au responsabilitatea de a montoriza condițiile sanitare de la tarabe, iar comercianții să dețină substanțe biocide care să fie folosite pe parcursul desfășurării activității.
Comercianții au promis că se vor conforma acestor cerințe pentru a-și putea continua activitatea de comercializare din piață.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Activități zilnice care contribuie la dezvoltarea copiilor veseli și isteți
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Ovidiu Jitaru: PSD ne-a transformat județul într-o zonă săracă
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Atmosfera perfectă: cum să îți personalizezi spațiul prin iluminat
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Valeriu Iftime, „vizită” într-un sat din Botoșani: Nu, nu sunt în Congo
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024