Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andei, le-a mulțumit cetățenilor pentru primele răspunsuri primite în campania de consultare pe care a inițiat-o în legătură cu acțiunea sa de evacuare din locuințele Primăriei a chiriașilor care au încălcat de cel puțin trei ori normele legale de liniște publică și conviețuire socială.
Edilul spune că primele răspunsuri primite sunt „încurajatoare”, dar îi îndeamnă pe botoșăneni să participe în număr cât mai mare la consultarea publică.
„Răspunsurile primite până acum sunt încurajatoare. Vă promit că voi prezenta în scurt timp rezultatele sondajului pe care l-am inițiat. Dar vă îndemn să participați în număr cât mai mare la această consultare publică astfel încât voința voastră în această chestiune să fie dincolo de orice dubiu, iar cei de la PNL să nu mai încerce să profite electoral blocând acțiunea Primăriei în speranța că vor obține voturile celor vizați de evacuare”, a scris primarul pe o rețea de socializare.
Cosmin Andrei a inițiat consultarea publică după ce avocata Ionela Aiftime, care candidează la Senat pe listele PNL Botoșani, a blocat temporar în instanță acțiunea de evacuare a Primăriei.
https://www.facebook.com/share/p/15JpWwYKzA/
(CMF11240017)
(Comunicat PSD Botoșani)
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024