Considerat cel mai violent proxenet din România, care a făcut milioane de euro cu fete obligate să se prostitueze în Spania, interlopul Ioan Clămparu se plânge că îi sunt încălcate drepturile.
Recent, Clămparu „Cap de porc” a deschis un nou proces împotriva reprezentanților Penitenciarului Aiud, invocând faptul că aceștia ar fi emis un document care, conform infractorului, ar încălca drepturile acestuia, scrie Spynews.
Potrivit articolului invocat, „împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată”.
În dosarul respectiv, instanța a stabilit primul termen pe 18 octombrie.
Mafiotul poreclit „Cap de Porc” sau „Ion de la Madrid” a dat în judecată, în urmă cu câțiva ani, și doi foşti colegi de celulă, care l-au lăsat fără haine, furându-i-le în timp ce dormea. La momentul respectiv, SPYNEWS a dezvăluit că a incidentul ar fi avut loc la Rahova, unde Clămparu ar fi fost adus de la un alt penitenciar din țară, pentru a fi mai aproape de București, fiindcă trebuia să fie audiat de autorități.
Acesta ar fi fost încarcerat într-o cameră de tranzit, de opt persoane, unde sunt aduși pușcăriașii din toate colțurile țării, de care au nevoie, pentru diverse proceduri, polițiștii sau procurorii din Capitală.
Deținuții din această categorie sunt returnați, de fiecare dată, numai pe timpul nopții. În acest context, pe când se afla temporar la Rahova, Clămparu ar fi fost jefuit de alți doi deținuți, care, luați în toiul nopții pentru a fi trimiși la închisoarea de la care au venit, s-au „lipit” de lucrurile altor pușcăriași, care dormeau duși. Când s-a trezit, Clămparu ar fi constatat că nu mai avea decât hainele în care dormise.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ciobotariu după egalul de infarct cu Buzăul: Eu sunt responsabil de tot ce se întâmplă
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Incendiu violent într-un bloc în zorii zilei, locatarii au fost evacuați de urgență de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Elevii unui liceu din județ discuții despre droguri cu specialiști, jandarmi și polițiști
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Sebastian Dobrincu, săltat de Poliția de Frontieră: Au vrut să-mi facă cazier
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024