USL propune un model de dezvoltare funcţional, ancorat în instituţiile economiei de piaţă şi bazat pe surse sustenabile de creştere: reducerea treptată în următorii 4 ani, a CAS-ului datorat de angajator cu 5 puncte procentuale, concomitent cu creșterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 RON, se arată într-un comunicat trimis de USL Botoşani.
Discuţii libere cu angajaţii
În cursul zilei de ieri, cei trei candidați USL din municipiul Botoșani,
Mihai Baltă, Tamara Ciofu și
Viorel Grigoraș au efectuat o vizită la întreprinderea de tricotaje Jatex din Municipiul Botoșani. Candidații au avut o discuție liberă, atât cu cei din conducerea societății, cât și cu cei aproximativ 200 de angajați ai întreprinderii, ocazie cu care au prezentat câteva dintre direcțiile programului de guvernare pe care îl propun botoșănenilor dacă vor câștiga alegerile, printre care sprijinirea IMM-urilor.
”Este importantă capitalizarea fondului de garantare pentru IMM-uri, sprijinirea IMM‐urilor aflate în dificultate din cauza crizei economice, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă și folosirea fondurilor europene”, a precizat candidatul USL la Senat pe Colegiul 3,
Viorel Grigoraș.
Societatea Jatex Botoşani, are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de tricotaje pentru adulţi şi copii. Principalele venituri provin din relaţiile comerciale cu partenerii străini, produsele fiind livrate în Anglia, Franţa și Germania.
Promisiuni cu un impozit
O altă problemă identificată de candidații USL este lipsa facilităților oferite de stat pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Una dintre soluțiile propuse de candidatul USL pe Colegiul 5 la Camera Deputaților,
Mihai Baltă, este scutirea de impozitare pe o perioadă de 5 ani a dividendelor reinvestite în utilaje, echipamente tehnologice și cercetare‐dezvoltare - inovare. De asemenea, programul USL cuprinde reducerea generală a impozitării, coroborată cu simplificarea sistemului de taxe.
”Aceste măsuri vor avea în primul rând efecte pozitive asupra bugetului de stat, prin reducerea evaziunii fiscale și creșterea colectării veniturilor bugetare. Dinamizarea mediului de afaceri, precum și sporirea competitivității fiscale a acestuia vor fi urmări firești ale implementării măsurilor avute în vedere”, a declarat doctorița
Tamara Ciofu, candidata USL Botoșani pe Colegiul 6 la Camera Deputaților.
CITEŞTE ŞI:
Ciofu şi Grigoraş, printre copiii cu dizabilităţi de la Sfântul Mina