Aventuri incredibile la volan cu un angajat al Prefecturii. Duminică după-amiază, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, Ade Moisii a lovit mai multe maşini şi şi-a terminat aventura nebună prin oraş abia după ce a fost imobilizat de mai mulţi cetăţeni. Pentru ca tacâmul să fie complet umbla şi cu numere de înmatriculare false.
La 16:35, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 că pe Aleea Azurului din municipiul Botoşani s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, iar conducatorul auto implicat se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că în jurul orei 16.30, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan pe Aleea Mihail Kogalniceanu, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un stâlp de iluminat public, după care şi-a continuat deplasarea pe o distanţă de aproximativ 200 m, acroşând un autoturism Opel Astra, aflat parcat. Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului şi a ajuns în parcările situate pe Aleea Bucovina şi Aleea Azurului, unde a mai acroşat alte cinci autoturisme parcate, avariindu-le.
Numere expirate peste cele reale
Chiar şi în aceste condiţii conducătorul auto a continuat deplasarea, până pe strada Viilor, unde a fost oprit şi imobilizat de mai mulţi cetăţeni care locuiau în zonă şi care au sesizat poliţia prin apelarea numărului unic pentru urgenţe. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi a fost condus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma extinderii cerecetărilor, poliţiştii au constatat că autoturismul condus de Ade Mosii aparţine de fapt Prefecturii şi avea aplicate peste plăcuţele cu numerele de înmatriculare reale, alte placuţe, cu numere care au aparţinut până pe 2 iulie 2010 unui alt autoturism, radiat din circulaţie. El este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală;
- părăsirea locului accidentului ca urmare a săvarşirii unei infracţiuni, fără anunţarea organelor de poliţie;
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.