După Crăciun și Sfântul Ștefan am vrut să vedem și să vă povestim și vouă, celor care ne citiți, cum este să muncești cu... sufletul.
Și am aflat de la preotul spitalului:
Când am aflat așa ceva ne-am gândit la amenzile pe care în România le aplică ITM-ul pentru fapte mult, dar mult mai puțin grave decât se întâmplă în ”lumea bună”:
Sclavi în Germania, mărturii terifiante din abatorul miliardarului cu afaceri și în Botoșani
Cum a fost în oraș după prima ninsoare serioasă de anul acesta am văzut, dar iată cum s-a văzut prin ochii primarului:
Într-un fel, parcă ne-a fost doar să se mai facă aglomerație la Urgențe și pentru orice altceva, nu doar pentru boala asta de care nu mai scăpăm de aproape doi ani:
Comentariul zilei de pe forumul ziarului îi aparține lui Gigi și a fost făcut la Știrea Zilei despre preotul bolnavilor:
”Sa va dea Dumnezeu sanatate, parinte, sunteti un om deosebit, cu un suflet aparte, pe multi i-ati salvat, pt multi va rugati, in smerenie, multumim ca existati”.
Noapte bună!
Mașină răsturnată după un impact violent, patru răniți duși la spital
Oana Sava
Oct 20, 2024
Asfalt turnat pe un tronson de drum județean
Oana Sava
Oct 20, 2024
PERCHEZIȚII la locuința unui tânăr din Botoșani care a furat bani dintr-un magazin
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
FAZA ZILEI: Un american a primit cadou un permis auto, a dat de necaz la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
LUNI: Asfalt turnat pe o stradă din municipiu - Vă recomand să evitați această zonă
Oana Sava
Oct 20, 2024