Circulă anumite zvonuri cum că unii medici ar ține în spital pacienți internați mai multe zile decât ar fi necesar tocmai pentru ca în acea secție să nu fie internați botoșăneni infectați.
Întrebată despre acest aspect, șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP), a susținut că decizia de a externa un pacient aparține medicului și nimeni nu poate interveni.
„Pacientul se externează când medicul curant consideră că acel pacient trebuie să fie externat. Nimeni nu poate să treacă peste medicul curant să solicite externarea unui pacient pentru că decizia de internare și externare este a medicului curant”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Se pot lua însă măsuri în acest sens:
„Medicul respectiv își asumă această decizie, iar dacă se consideră că a fost abuz din partea medicului sunt anumite măsuri care se iau pe cale legală. Sunt comisii de specialitate profesionale care pot verifica dacă acel medic a greșit sau nu”,
Monica Adăscăliței, director DSP.
Reamintim că încă de la începutul pandemiei au existat vociferări din partea unor cadre medicale care nu doreau ca anumite secții să fie transformate în unități COVID.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024