Momentul așteptat de ani de zile pare să se producă în sfârșit la Botoșani. Parcul european turistic și sportiv Corniș urmează să își deschidă porțile.
Sau, mai bine zis, partea care se pretează anotimpului rece.
Primarul Cătălin Flutur a declarat astăzi la o conferință de presă că prin această inaugurare se va marca Anul Centenar la Botoșani pe data de 1 Decembrie 2018.
„Îmi doresc la 1 Decembrie să deschidem patinoarul de la Cornișa, dacă semnăm procesul verbal de predare – primire și dacă obținem toate autorizările. Măcar de 1 Decembrie și toată luna decembrie să marcăm cumva printr-o realizare și Centenarul. Nu este exclus, pentru a onora iubitorii de patinaj să montăm și celălalt patinoar din oraș”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Pe lângă patinoar vor fi deschise și celelalte obiective interioare, gen saune, săli de sport, bazin interior și altele:
„Tot ce este pe interior este funcțional, e clar”
Inclusiv terenurile de sport.
Comisia de recepția și-a finalizat activitatea din teren și acum se află la partea de documente.
„S-a făcut tot ce înseamnă parte de verificări, măsurători atât de către cei care predau cât și de cei care preiau. Suntem la faza de întocmire a documentelor finale. Partea de recepție fizică s-a făcut. Sperăm să intrăm cu procesul verbal de preluare a Parcului Cornișa cât mai repede și în Consiliul Local ca să trecem la partea de autorizări”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Exista o problemă referitoare la partea de canalizare a parcului Cornișa și unde Primăria a alocat bani pentru o investiție suplimentară ce urmează să fie gata până anul viitor.
Până atunci s-a identificat altă soluție.
„Soluția pentru partea de canalizare este rezolvată, avem bazinul deversor care până o să introducem parcul în canalizarea orașului avem soluția vidanjării bazinului colector”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
A fost încheiat inclusiv un contract pentru partea de vidanjare a bazinului deversor.
Per total, parcul Cornișa a costat în jur de 80 de milioane de lei noi, adică aproape 18 milioane de euro.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU la subsolul unui bloc, arhiva unei firme, calculatoare și calorifere făcute scrum
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Necaz la vamă: Șofer prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un liberal și un pesedist „cei mai iubiți” consilieri județeni din plen – REZULTATE vot
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Primul protest din plenul județean cauzat de dominația politică care ține județul în sărăcie
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024