Consilierii judeţeni împart miercuri peste un milion de euro. Executivul CJ supune dezbaterii două proiecte de hotărîre privind angajarea fondului de rulment şi a celui de rezervă. Din prima sursă se intenţionează distribuirea unei sume totale de 2,9 milioane lei, din care 2,2 milioane sînt pentru continuarea lucrărilor la drumul Vorona – Vorona Mare – Joldeşti – limită judeţ Suceava, iar 750.000 de lei pentru modernizarea unui drum judeţean de la Hăneşti. Din a doua sursă se doreşte repartizarea a 1,4 milioane lei. Primăriile beneficare ar urma să fie cele din Hudeşti, Darabani, Şendriceni, Răchiţi şi Coşula.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, printre altele, sînt supuse dezbaterii organigramele şi statele de funcţii de la CJ şi două unităţi subordonate, precum şi numirea a doi directori.
Jucător de la FC Botoșani inclus în echipa ideală a etapei a X-a
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024