Polițiștii locali au intervenit în urma unei sesizări telefonice.
În data de 12 februarie 2024, în jurul orei 3:43, ca urmare a unei sesizări cu privire la faptul că dintr-un apartament din Aleea Prieteniei nr. 3, scara B se aud zgomote puternice, polițiștii locali s-au deplasat la adresa indicată.
Ajunși la fața locului, polițiștii constatat că într-adevăr de pe scara blocului se auzeau zgomote și țipete, motiv pentru s-a procedat la identificarea și sancționarea proprietarului conform Legii nr. 61/1991.
De asemenea, în perioada 9 - 12 februarie 2024 polițiștii locali au desfășurat activități privind prevenirea și combaterea efectelor consumului și comercializării produselor de tutun, fiind monitorizat un număr de 12 terenuri de joacă pentru copii, 20 de cafe-baruri și restaurante.
În urma acțiunii au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 349/2002, iar administratorul unei societăți care nu respecta prevederile art. 2, lit. m din Legea nr. 349/2002 a fost invitat la sediul Poliției Locale.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024