Vedem aproape zilnic, pe rețelele de socializare, șoferi care se plâng că și-au găsit mașina zgâriată sau cu ștergătoarele de parbriz rupt sau îndoit. Trebuie să știți că nu contează motivul pentru care ați apelat la o asemenea metodă, însă fapta vă poate duce după gratii.
Chiar dacă sunt deranjați de faptul că o persoană și-a parcat mașina în dreptul curții lor sau pe locul închiriat de ei de la primărie, cei tentați să-și verse nervii pe mașina altuia ar trebui să știe că un asemenea gest le poate aduce, pe lângă amenzi, și pedepse cu închisoarea.
De ce sunt pedepsiți cei care se răzbună pe mașina șoferului care le ocupă locul de parcare primit de la primărie sau care parchează în spațiul din fața curții lor, loc în care ei parchează “de-o viață”? Deoarece, explică Avocatnet.ro, chiar dacă nu-i fac mașinii decât “o mică zgârietură” cu cheia sau îi îndoaie ori rupe vreun ștergător de parbriz, potrivit legislației penale, aceste persoane săvârșesc infracțiunea de distrugere și pot fi pedepsite inclusiv cu închisoarea de până la doi ani.
Mai exact, după cum stabilește Codul penal în vigoare, „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia (...) se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Așadar, nu prea contează cum se răzbună cineva pe mașina altuia, adică nu trebuie s-o distrugă complet, că tot poate fi pedepsit pentru asta. Totuși, pentru putea fi pedepsit cel ce distruge o mașină, păgubitul trebuie să depună plângere la poliție.
În România, și din cauza numărului redus de locuri de parcare din mai toate orașele și a creșterii numărului de mașini, apar din ce în ce mai des situații conflictuale, care, uneori, se încheie cu distrugerea uneia sau mai multor mașini.
Dovadă stă și faptul că, din totalul acțiunilor cuprinse în dosarele înregistrate pe website-ul Institutului Român pentru Informații Juridice, o parte importantă este reprezentată de infracțiuni de distrugere a unor mașini.
Una dintre cele mai recente condamnări pentru distrugerea unei mașini a fost dispusă de către Judecătoria Iași. În acest caz, potrivit mediafax.ro, un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost condamnat de magistrații din capitala Moldovei la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru că a zgâriat cu o cheie o mașină parcată în fața garajului său și apoi a lovit-o intenționat cu ușa acestuia.
Un alt dosar în care cineva a fost condamnat la închisoare, printre altele, și pentru distrugerea unei mașini a fost înregistrat, în 2016, la Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara. În acest caz, un tânăr, nemulțumit că nu i se dă de băut, a rupt oglinda exterioară de pe partea stângă a mașinii în care s-a urcat cel ce a refuzat solicitarea lui și apoi s-a urcat cu picioarele pe capota mașinii, mai scrie sursa citată.
În fine, o altă întâmplare care a dus la condamnarea la închisoare a unei persoane pentru distrugerea unei mașini a avut loc în județul Arad. Potrivit datelor dintr-un dosar penal din 2018, un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, care a aruncat, fără un motiv evident, cu pietre în parbrizul unei mașini parcate a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru distrugerea mașinii.
UPDATE: De o astfel de întâmplare a avut parte un botoșănean chiar în această dimineață. Incidentul s-a petrecut pe Aleea Arcului, bărbatul găsindu-și ștergătoarele de parbriz îndoite, iar mașina acoperită cu resturi menajere și alte gunoaie:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024