Este foarte puţin probabil ca şcolile deja închise să reintre în circuitul educaţional.
Zeci de şcoli construite în judeţul Botoşani prin programe finanţate de Banca Mondială au fost închise, ca urmare a scăderii populaţiei şcolare, a anunțat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Inspectorul școlar general din Botoșani, Gabriel Hârtie, a declarat că au fost construite prin Banca Mondială 132 de unităţi de învăţământ, iar scăderea numărului de elevi din comunităţile respective a determinat închiderea a 22 dintre ele, scrie Agerpres.
Printre instituțiile de învățământ construite cu bani din împrumuturi și închise apoi se află şi unităţi din mediul urban, inclusiv Şcoala 3 din municipiul Botoşani, a precizat oficialul.
“Ca urmare a scăderii populaţiei şcolare, la nivelul UAT-ului (unităţii administrativ teritoriale – n.r.) respectiv s-a luat decizia ca acea şcoală să fie fie închisă temporar. Ele toate au fost folosite la timpul lor, dar din păcate a trebuit să se ia această decizie. Ele sunt în conservare. Sunt proprietatea UAT-ului respectiv“, a precizat, potrivit Agerpres, Gabriel Hârtie.
Inspectorul școlar general susţine că este foarte puţin probabil ca şcolile deja închise să reintre în circuitul educaţional. Potrivit acestuia, administraţiile locale sunt proprietare ale spaţiilor de învăţământ și pot schimba destinaţia acestora, dar doar cu avizul Ministerului Educaţiei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024