La nivelul județului Botoșani, până în prezent, nu au fost semnalate situații deosebite în ceea ce privesc persoanele care ajung în țara noastră prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, împreună cu toate structurile județene implicate în gestionarea situației actuale, au fost prezente încă de la sosirea primilor cetățeni străini pe teritoriul nostru acordând asistență și îndrumare.
În ultimele ore, ISU Botoșani, Primăria Mihăileni și Direcția Județeană de Tineret și Sport au acordat sprijin pentru 72 de persoane dintre care 17 copii care au solicitat un loc de cazare. Aceștia sunt cazați în două locații din Mihăileni și Agafton.15 dintre ei sunt studenți din Maroc și vor pleca spre țara de origine în cursul zilei de astăzi. Precizăm că, până la acest moment, aceștia nu au solicitat în mod oficial o formă de protecție a statul român declarând că sunt în tranzit.
La Centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Mihăileni, ISU Botoșani a suplimentat cu 30 numărul de paturi, având în vedere că localitatea se află în apropierea vămii Siret. La tabără de la Agafton, mai sunt disponibile 59 de locuri.
La cele două puncte de trecere a frontierei de la Rădăuți Prut și Stânca, unde au fost instalate corturi, foarte multe persoane fizice și juridice au adus alimente și apă.
Atât ISU Botoșani, cât și instituțiile implicate în gestionarea acestei situații, sunt în legătură permanent și colaborează pentru ca persoanele greu încercate să treacă mai ușor prin aceste momente.
„Mulțumim societății civile care s-a implicat și continuă să se implice voluntar în ajutorarea celor în nevoie”,
Este mesajul transmis de ISU Botoșani.
Vă reamintim că, în acest sens, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului funcționează un grup de coordonare a acțiunilor societății civile, mediului privat, organizațiilor naționale, internaționale și instituțiilor guvernamentale.
Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” disponibilă la acest link https://bit.ly/3K1mb3s poate fi accesată, începând de astăzi, de pe site-ul Guvernului României de către voluntarii și entitățile private care vor să doneze.
La miezul nopții hotelurile și pensiunile de la nivelul județului Botoșani erau pline.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024