Folosirea telefoanelor mobile în peste 500 de localităţi din 19 judeţe ale ţării trebuie făcută cu atenţie, pentru a evita potenţiale costuri de roaming, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Roaming-ul involuntar poate aparea în localităţile de graniţă de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automată a reţelei, caz în care echipamentul mobil se va conecta la reţeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.
Cele 512 localităţi cu risc de roaming se află în judeţele Arad, Bihor, Botoşani, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman şi Vaslui.
În cazul judeţului nostru este vorba de 44 de localităţi de la graniţele cu Moldova şi Ucraina.
Fiind vorba de localităţi aflate la graniţă, este posibil ca echipamentul mobil să se conecteze la reţeaua unui operator din ţara vecină, iar utilizatorul să fie facturat pentru serviciile utilizate la tarife de roaming, se precizează în comunicat.
Utilizatorii pot evita accesarea involuntară a serviciilor în roaming la graniţă prin selectarea manuala a reţelei şi dezactivarea opţiunii telefonului de selectare automata a reţelei, prin solicitare către operator de activare a serviciului de roaming numai la cerere sau prin verificarea reţelei înainte de a utiliza dispozitivul mobil, în cazul în care selectarea reţelei ramâne pe modul automat.
Lista localităţilor cu roaming involuntar
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024