Zeci de botoșăneni, ajung la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati, după consum de alcool în cantități excesive. Majoritatea fac parte din categoria persoanelor aflate în dificultate socială, susțin medicii psihiatri.
Potrivit medicilor specialiști din cadrul Secției de Psihiatrie pacienții care ajung în atenția lor sunt aproape aceeași de fiecare dată. Printre aceștia se află atât femei, cât și bărbați.
”Nu sunt neapărat mai multe cazuri, dar sunt aceleași care nu renunță. Astfel de persoane care sunt luate de pe stradă cu ambulanța sunt dintr-o anumită categorie de persoane care ajung într-o dificultate socială foarte mare și consumă alcool. Îi cunoaștem, nu sunt numai femei sunt și bărbați. E un grup relativ compact pe care îl cunoaștem. Sunt câteva zeci de persoane la nivel de Botoșani”, a declarat
Gina Turcoman, medic șef al Secției de Psihiatrie II.
Nu în ultimul rând șefa Secției de Psihiatrie a mai precizat că, astfel de persoane grevează atât Serviciul de Ambulanță, SMURD-ul, Unitatea de Primire Urgențe cât și compartimentul în fruntea căruia se află. Iar o parte dintre cauzele pentru care acești pacienți cad în patima alcoolului o fac din cauză că își pierd suportul social, nu mai au casă ți nici sprijin din partea familiei.
(A.D.)
CITEȘTE:
Bucureștean dus la Psihiatrie, după plimbări în pielea goală pe Unirii
[[banner]]