O nouă serie de voluntari botoşăneni se vor alătura, în misiune, echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" al Județului Botoșani.
Toți cei 37 de botoșăneni înscriși în cadrul proiectului național „Salvator din pasiune” au finalizat primele două etape de pregătire, respectiv cursul introductiv privind structura, misiunile şi atribuţiile inspectoratului și cel de prim ajutor de bază.
Cursul de prim ajutor de bază a fost susținut, cu profesionalism, de către formatorii din cadrul inspectoratului în aşa fel încât, voluntarii sunt în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și pot fi angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.
Aceștia se alătură celor 100 de voluntari care participă deja la acțiunile de intervenție, împreună cu pompierii botoșăneni.
Derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024