Situația a fost prezentată de un medic de la Spitalul Județean Mavromati.
Lunar la Botoșani sunt diagnosticați cu cancer peste 100 de pacienți.
Cadrele medicale susțin că media este undeva la 100 - 120 de pacienți. De exemplu, în luna ianuarie au fost diagnosticați botoșăneni cu cancer pulmonar, sân, prostată sau digestiv.
Potrivit medicului oncolog Mirela Movanu, cancerele de sferă digestivă au crescut ca și număr în ultima perioadă. Și din nefericire multe dintre ele se descoperă târziu.
În schimb, cancerul de sân nu mai este descoperit tardiv semn că botoșănencele au început să conștientizeze pericolul și se prezintă devreme la medic. În evidențele medicilor sunt și paciente de 20 ani diagnosticate cu acest tip de cancer.
Deși cauzele apariției acestei boli sunt greu de identificat, medicii fac totuși o serie de recomandări.
„Ca și sfaturi ar fi păstrarea unei greutăți corporale în limite normale, exerciții fizice, zilnic ar fi ideal de făcut măcar 30 de minute de exerciții fizice, de intensitate moderată pentru a evita un stil sedentar, un regim alimentar cu legume, fructe proaspete, evitarea consumului de toxice, alcool, tutun, alimente procesate”,
Mirela Movanu, medic șef Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati
8.500
de pacienți sunt în evidențele cabinetului
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024