Noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție au avut la Botoșani în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 113 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 86 de mijloace de transport în comun.
Echipele de control au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 13.000 de lei, dintre acestea, 69 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 5 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea.
În continuare, polițiștii împreună cu celelalte structuri M.A.I și instituții cu atribuții de control, vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.
„Prin aceste acțiuni ne dorim să aducem la cunoștință cetățenilor faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, iar respectarea măsurilor impuse de autorități conduc la protejarea acestora.
IPJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024