Județul Botoșani se confruntă în continuare cu o criză de medici de familie.
Și asta pentru că mulți preferă să plece în străinătate. În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Șlincu a dorit să știe cum stă Botoșaniul la acest capitol.
Iar Carmen Nicolau, șefa Casei de Asigurări de Sănătate, a precizat că în momentul de față sunt 10 comune fără medic de familie însă situația s-ar putea rezolva prin înființarea unor puncte secundare de lucru. Iar medicii de familie primesc mai mulți bani acum și ca atare asta i-ar putea motiva.
„Există în jur de 10 unități administrativ teritoriale fără medic de familie. Dar având în vedere noile modificări privind înființarea punctelor secundare de lucru a cabinetelor medicale, orice cabinet medical are posibilitatea să înființeze un punct secundar de lucru într-o unitate administrativ în care nu există medic considerăm că vor fi acoperite”,
Carmen Nicolau, președinte Casa de Asigurări de Sănătate
Carmen Nicolau crede că la nivelul județului lipsa medicilor de familie nu este atât de mare precum este în restul țării. Printre comunele fără medic de familie se Manoleasa, Broscăuți, Vlădeni, Avrămeni, Dimăcheni.
La nivelul județului la data de 31 iulie 2019 erau 161 de medici de familie la un număr de 295.837 asigurați înscriși.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024