Președintele Consiliului Județean Gheorghe Sorescu însoțit de Administratorul Județului Radu Judele au efectuat în ultimele două zile vizite de lucru neanunțate prin județ.
Miercuri 7 octombrie, cei doi oficiali au inspectat stadiul lucrărilor de la drumul județean 291, unde se efectuează frezări și plombări ale carosabilului pe porțiunea cuprinsă între DN 29B și km 3. Tot miercuri delegația s-a deplasat la Liceul Tehnologic Special ”Ion Pillat” din Dorohoi, unde s-au verificat măsurile și pregătirile luate pentru sezonul rece. Joi 8 octombrie s-au monitorizat lucrările de pe șantierul deschis la podul situat pe raza comunei Orășeni pe drumul județean 208C (km 5+300).
Discuțiile avute cu constructorul, la fața locului, au privit stadiul evoluției lucrărilor în comparație cu ultima vizită, cât și despre ce mai trebuie efectuat, insistându-se pe respectarea termenelor de finalizare. Pentru evitarea unor incidente rutiere nedorite, pe timpul desfășurării lucrărilor, s-a adus în vedere constructorului completarea marcajului rutier. Seria vizitelor de lucru pentru monitorizarea lucrărilor vor continua până la finalizarea lucrărilor.
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024