Victor Negrescu,
candidat PSD la europarlamentare a vizitat orașul Săveni și municipiul Botoșani la invitația primarului Ovidiu Portariuc.
Cadru universitar și reprezentant al
Partidului Socialiștilor Europeni în România,
Victor Negrescu, a acordat o atenție specială problemelor de sănătate și de educație din județ intâlnindu-se cu cadre medicale și didactice și a vizitat Unitatea de asistentă medico-socială amenajată la Săveni ce urmează a fi reabilitată prin fonduri europene.
"
Am venit deseori la Botoșani în trecut pentru că am mulți, foarte mulți prieteni aici, pentru că susțin și sprijin proiectele primarului Ovidiu Portariuc. Am reușit să aduc în România câteva milioane de euro din fonduri europene, creând câteva mii de locuri de muncă și sper să folosesc această experiență și pentru Botoșani.De asemenea am ținut să merg la Săveni pentru a-l felicita pe domnul primar pentru susținerea acordată PSD și a arăta că noi, în familia social democrată, ne sprijinim primarii”, a declarat
Victor Negrescu
Acesta a mai spus că are două proiecte cu care merge în
Parlamentul European.
Garanția Europeană pentru Sănătate, prin care orice cetățean european va avea dreptul, gratuit la servicii medicale în toate statele membre ale
Uniunii Europene, și
Reindustrializarea Europei, prin care vor fi finanțate crearea de companii în România în industrie.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Campanie la braț cu Portariuc în orașul unui ex-liberal – FOTOGALERIE