Situație incredibilă scoasă la iveală de compania care lucrează la extinderea sistemului de apă și canalizare din Botoșani.
Reprezentanții Elsaco susțin că în proiectul preluat sun antrepriză de la TIM Cluj, una dintre zonele în care intervin este Cătămărăști.
Acolo au extins sistemul de canalizare iar la conducta nouă deja s-ar fi „abonat” în mod fraudulor câțiva „clienți” ingenioși.
„O chestiune de actualitate care vineri s-a întâmplat și aș vrea să încep să acționez în consecință este în zona Cătămărăști unde rețeaua nu este finalizată, iar ăntr-o anumită zonă refulează. Noi am mers și am vidanjat dar nu este okay, oamenii deja s-au conectat în Cătămărăști la canalizare. Evident că ilegal, dacă nici măcar nu este predată strada”,
Cornel Iurac, manager lucrări Elsaco
Practic căminul de la conducta de canalizare este făcut până la limita de proprietate, iar respectivele persoane au săpat prin curte pentru a se conecta la rețea, fără să încheie un contract în acest sens și mai ales fără să plătească.
În orice caz, conducta nici nu a fost încă predată de constructor, adică Elsaco, către beneficiar, în speță Nova Apaserv.
„Vom încerca să facem o serie de acțiuni, să identificăm în zona Cătămărăști toate aceste locuințe care sunt conectate și bineînțeles că vom acționa, vom anunța Poliția Locală. Mai ales că străzile sunt la noi”,
Cornel Iurac, manager lucrări Elsaco
După ce vor fi efectuate verificări se va transmite și o situație a numărului de case care s-au branșat ilegal la conducta de canalizare.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024