Petrolul Ploiești și FC Botoșani au încheiat luni seară, pe ”Ilie Oană”, etapa a 7 -a din play-out – ul SuperLigii. Confruntarea s-a terminat cu scorul de 1 - 2.
Moldovenii au controlat startul partidei și au deschis rapid scorul prin Miron, care în minutul 5 a reluat din cădere mingea în poartă la o faza confuză în careul ploieștenilor.
”Lupii galbeni” au revenit însă rapid și în minutul 12 Irobiso a împins mingea în poarta goală după ce Kukic nu a reușit din două încercări să prindă o centrare la firul ierbii. Faza a fost însă una suspectă de fault la portar, moderatorul de la DigiSport susținând la finalul partidei că golul trebuia anulat.
În minutul 70 Hanca a executat o lovitură de la 11 metri acordată după o lungă analiză la VAR, în urma unei intervenții a lui Țigănașu asupra lui Musi. Kukic a plonjat hotărât în dreapta sa și a respins mingea trimisă de fostul dinamovist.
Până spre final, meciul a fost unul pe contre, fiecare echipă încercând să dea lovitura decisivă atunci când a avut posesia.
Până în minutul 86, când abia intrat de două minute pe teren, Mouaddib a executat periculos o lovitură liberă, găzarii nu au reușit să respingă și Sadiku a trimis mingea în poartă din careul mic.
Cu principalul Bogdan Andone în tribună, deoarece a fost suspendat, echipa a fost coordonată de pe margine de secundul Andrei Patache. Cei doi au mizat pe:
Kukic – Petro, Sadiku, Miron, Țigănașu – Florescu (84 Mouaddib), Dican (74 Filip), Aldair – Mitrov (84 Gligor), Kaprof (56 Lopez), Ofosu (56 Mailat).
În urma acestui rezultat roș-alb-albaștrii ocupă locul 6 în play-out, primul de deasupra liniei de retrogradare și de baraj.
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024
Investigații medicale GRATUITE pentru botoșănenii neasigurați
Oana Sava
Sep 27, 2024
Ce trebuie să știi înainte de a pleca într-un concediu exotic în Maldive
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024