Viceprimarul Marian Murariu și-a prezentat raportul de activitate la jumătate de mandat.
Marian Murariu a reamintit că a fost votat viceprimar pe data de 23 iunie 2016, iar atribuțiile de serviciu le-a primit pe 7 iulie 2016.
„Coordonez întreținerea și reparația străzilor din municipiul Botoșani, aș dori să enumăr câteva lucrări mari pe care le-am făcut în acești ani. În 2016 am lucrat în ansamblul Marchian, este o lucrare de mari dimensiuni care a costat 1,2 milioane fără TVA. Am intervenit apoi în Aleea Arcului, o zonă intens degradată unde s-au reabilitat trotuare, străzi și s-a creat noi locuri de parcare”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Edilul a reamintit și de modernizarea străzii IC Brătianu, de parcarea de la Liceul Pedagogic, Aleea Școlii, Al. Gen. Gh. Avrămescu, Bulevardul George Enescu, strada Doboșari, strada Adrian Adamiu, strada Gării, strada Aprodu Purice, strada Mihail Kogălniceanu.
”Anul acesta, în 2018, deja avem două lucrări terminate, este vorba despre strada Petru Rareș, tronsonul cuprins între Maior Ignat și bulevardul Mihai Eminescu. În cadrul asociației de proprietari 4, am reabilitat o zonă foarte mare, în spatele blocurilor K1, K2, K3. În acest moment avem lucrări în curs de desfășurare pe strada Octav Băncilă, tronsonul cuprins între Pietonalul Unirii și strada Octav Onicescu, lucrăm pe strada Teatrului și cele adiacente, avem lucrări în derulare pe Hatman Arbore”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Nu în ultimul rând viceprimarul PSD a vorbit și despre implicarea municipalității în investiții private și anume construcții de blocuri de către dezvoltatori imobiliari, acolo unde Primăria are un rol esențial, de eliberare de avize și autorizații.
Și nu în ultimul rând de cele trei regulamente pe care le-a elaborat, respectiv cel de publicitate (care nu se aplică la Botoșani), regulamentul de spargeri a carosabilului în municipiul Botoșani, precum și un altul de administrare a cimitirelor.
Pe partea de urbanism, în doi ani de zile, viceprimarul Marian Murariu a semnat peste 1.800 de certificate de urbanism, 720 de autorizații de construcții și 320 de autorizații de acorduri și branșamente la rețele de utilitate publică.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024