Consilierii județeni s-au întrunit astăzi în ședință ordinară. Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleti, nu a fost prezent, astfel încât lucrările au fost conduse de Dorin Birta
Potrivit acestuia, Costică Macaleți este în concediu de odihnă.
„Este dispoziția dată până pe 21 februarie 2019, dar nu este bătută-n cuie. În funcție cum își rezolvă el problemele poate să se întoarcă la serviciu oricum”,
Dorin Birta, vicepreședinte Consiliul Județean.
Cât despre o posibilă demisie a președintelui CJ, Dorin Birta susține că nu are informații în acest sens.
„Nu cunosc așa ceva, dacă dv aveți informații, eu nu am astfel de informații în acest sens că ar fi vrut (n.r să-și dea demisia) sau că și-ar fi dat demisia. Nu s-a luat în calcul nicio demisie a dlui președinte până în momentul de față. Dacă dv știți mai multe, dânsul este în concediu. Până pe 21 am eu dispoziție”,
Dorin Birta, vicepreședinte Consiliul Județean
De altfel, consilierul liberal Ștefan Pleșca, în momentul când a dorit să ia cuvântul, i s-a adresat lui Dorin Birta cu „dl președinte”, iar în acel moment s-a produs rumoare în sală.
„M-am exprimat bine, președinte de ședință”, a punctat Ștefan Pleșca
Rămâne de văzut dacă Macaleți își va da demisia sau va reveni din concediu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024