Iar respectivul vicepreședinte îi ține locul lui Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean care nu poate onora invitația oficialilor din Republica Moldova.
Și asta deoarece, joi dimineață a fost convocată o ședință extraordinară de CJ și mai apoi una cu primarii unităților administrativ teritoriale în contextul solicitării de majorare a tarifelor practicate pe activitatea de salubrizare.
În locul lui Costică Macaleți va merge Liviu Toma
„Avem o acțiune cu un raion din Republica Moldova, mâine pleacă vicele Toma să planteze stejari la Drochia. Îi vom invita pe 1 Decembrie să facem activități în România”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
În mai puțin de o lună de zile România și Botoșaniul marchează 100 de ani de la Marea Unire și astfel manifestările ce sunt pregătite trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor și mult deasupra celor care au avut loc în anii precedenți.
„De ziua de 1 Decembrie și Centenar, instituțiile de cultură care fac parte din CJ și-au făcut un program. Ca principală activitate va fi un spectacol extraordinar ținut de Rapsozii Botoșanilor în „asociere cu Școala Populară de Arte și Teatrul din Botoșani. Muzeul Județean va face o întâlnire cu o istorici și academicieni de la Iași, plecați din Botoșani, pe data de 28”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Activitățile de 1 Decembrie vor fi concentrate mai ales pe Piața 1 Decembrie din Centrul Istoric al municipiului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024