Pensionarii pe care poștașul nu îi găsește acasă vor fi nevoiți să se deplaseze la ghișeul poștal pentru a ridica banii.
Casa Națională de Pensii Publice informează că, pentru luna ianuarie 2020, dată fiind perioada sărbătorilor de iarnă, se decalează cu câteva zile plata drepturilor bănești pentru beneficiarii ale căror drepturi se achită prin intermediul C.N. Poșta Română S.A.
Astfel, în mod excepțional, drepturile se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 10 - 20 ianuarie 2020.
În cazul pensionarilor avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu), drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale până la data de 22 ianuarie 2020.
În cazul drepturilor care se achită prin cont bancar, calendarul de plată nu se modifică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024