În cursul zilei de marți, în jurul orei 16:00, computerul tomograf de la Spitalul Județean s-a defectat ca urmare a unei erori de software.
Conducerea de la ”Mavromati” întreprinde toate demersurile pentru remedierea defecțiunii in timpul cel mai scurt, se arată într-un comunicat sosit pe adresa redacției.
Reprezentanții celei mai mari unități medicale precizează că, în aceasta perioadă urgențele care necesita examinare CT vor fi direcționate către Spitalul Municipal Dorohoi și Spitalul Județean Suceava.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pacienților și sperăm ca în termenul cel mai scurt să instalăm cel de-l doilea CT pentru a evita pe viitor asemenea situații”,
Dr. Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean.
De asemenea, examinările CT pentru pacienții internați în spital vor fi efectuate în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu o firma privată din Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cătălin Botezatu contactat de un director din Botoșani pentru a produce haine unicat – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 12, 2024
NOAPTEA TRECUTĂ: Amenzi de peste 14.000 de lei și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Unde vor face NUNTA Francisca și TJ Miles: Ce își doresc neapărat în meniu
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024