La conferința de presă de la PSD Botoșani s-a atins și subiectul unui drum național care ne leagă de restul țării.
Botoșani – Tg. Frumos este una dintre arterele care a tot fost uitată de precedentele guvernări pentru finanțare.
Social democrații dau asigurări că până la scoaterea la licitație a acestei investiții nu mai este decât un mic pas, iar în cazul în care nu vor fi înregistra contestații, se va trece la execuție.
„Probabil sunteți interesați cu toții ce se întâmplă cu investiția Botoșani – Tg. Frumos. Proiectul a fost verificat, a fost urcat în ANAP (Agenția Națională a Achizițiilor Publice), din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași probabil în maximum o săptămână, două ANAP finalizează verificarea documentelor și toată documentația va fi transferată către SICAP, fostul Sistem Electronic de Achiziții Publice”,
Doina Federovici, președinte PSD Botoșani
De altfel, Botoșani – Suceava a fost modernizat tot de guvernare social democrată, pe când premier era Victor Ponta.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024