Potrivit reprezentanţilor Uniunii, scopul îl constituie sprijinirea mişcării românilor transilvăneni, de contracarare a activităţilor iredentiste desfăşurate de unii cetăţeni maghiari, pe teritoriul României, activităţi care în opinia celor de la
„Vatra Românească” atentează la prevederile constituţionale vizând statutul Limbii Române, de unică limbă oficială a Statului Român, precum şi la indivizibilitatea teritorală a României.
Filiala Botoşani a Uniunii Vatra Românească precizează că acţionează în coordonare cu Comitetul Naţional Director al
Uniunii Vatra Românească, cu sediul la Târgu Mureş, pentru sesizarea opiniei publice asupra pericolelor încălcării prevederilor constituţionale privind drepturile şi interesele naţionale ale poporului român
„Precizăm că textul pancartelor pe care le vom afişa se va referi la prevederile constituţionale susmenţionate”, afirmă
Paul Iordache, preşedinte Vatra Românească Botoşani.
Acesta anunţă şi că, manifestarea opoziţiei faţă de acţiunile iredentiste – acţiuni ce aduc atingere drepturilor constituţionale ale fiecărui cetăţean român – va fi prezentă şi în paginile periodicului „Vatra Noastră Românească”, editat la Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Protest anti secui cu România „dodoloaţă” şi Ardealul pământ românescFOTO&VIDEO