În urma controlului, polițiștii rutieri au constatat că permisul tânărului este suspendat de anul trecut.
La data de 2 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Curtești, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din județul Vaslui.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, din anul 2023, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024