Consiliul Consultativ pentru Persoanele Vârstnice de la Botoșani s-a întrunit pentru ultima dată în acest an, miercuri dimineața de la ora 9:00. Întâlnirea ce este obligatatorie prin lege și se organizează periodic a durat extrem de puțin, adică în jur de 10 minute.
În primă fază, cuvântul i-a fost dat directorului de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani care le-a reamintit participanților de faptul că de la 1 ianuarie 2017 va fi majorat punctul de pensie.
Ulterior a vorbit Maria Paraschiv, președintele Sindicatului Județean al Pansionarilor care a relatat că problemele prezentate în cadrul acestei ședințe în trecut și-au găsit rezolvare.
Apoi și-a exprimat speranța ca până la finele anului să se constituie noul Guvern.
”Ne-am bucura foarte mult dacă la Ministerul Muncii ar fi Rovana Plumb, pentru că ea cunoaște marea majoritate a problemelor noastre la nivel național și ar continua ceea ce a început ea la Ministerul Muncii. Sperăm să avem în 2017 o colaborare mult mai bună cu ministerul”,
Maria Paraschiv, președintele Sindicatului Județean al Pensionarilor
Una dintre doleanțe ar fi ca o anumită cotă din numărul biletelor de tratament să fie rezervată pentru membrii organizației sindicale pe care o conduce.
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Noaptea aceasta trecem la ora de iarnă: De ce NU renunțăm la schimbarea orei
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024